Umbra lui Ştefan cel Mare la Valea Albă-Războieni

Comuna nemţeană este situată la jumătatea drumului judeţean ce leagă Girovul de Hanul Ancuţei. Pe 26 iulie 1476 aici a avut loc „cea mai cumplită bătălie a neamului românesc” (Mihail Sadoveanu) . În fiecare an, ultima Duminică din Iulie înseamnă „Serbarea Războienilor”
Marele Voievod a avut inima să se întoarcă pe aceste meleaguri abia după 20 de ani, când a ctitorit exact pe locul în care erau îngropate osemintele eroilor căzuţi în luptă,

biserica cu Hramul Sfântului Arhanghel Arhistrateg Mihail. Stilul arhitectonic este sobru, tipic sfarşitului de secol XV în Moldova lui Ştefan, păstrat cu fidelitate după restaurarea din anii 1975-1977.
Mă impresionează determinarea cu care se lucra pe vremea temutului Domnitor. Piatra de temelie se punea în primăvară iar sfinţirea avea loc în toamna aceluiaşi an. Hrisoavele vremii nu pomenesc de „comisioane”, negocieri sau acte adiţionale.

Monumentul comemorativ din Comuna Razboieni.

Ctitoria lui Stefan cel Mare, 1496.