PROFESORII MEI

Serbarea anuală la Şcoala Mlle. Charlotte Sibi, Strada Palade nr.12

Copil fiind ...

    Copil fiind, am fost impresionat de poezia lui Rudyard Kipling „Învaţă de la toate”. Fără să conştientizez în mod explicit, am fost dintotdeauna adeptul învăţăturii pe tot parcursul vieţii. Am învăţat şi din contra-exemple, dar un loc aparte in Pantheonul clădit în inima mea îl ocupă marii dascăli pe care am avut şansa să-i întâlnesc în varii etape ale devenirii mele. Personalităţi dedicate misiunii alese, care prin întreaga lor viaţă au făcut ca si cel mai riguros cod de etică şi deontologie profesională să pară doar un implicit şi redundant petic de hârtie.

    Preşcolar fiind, am început să frecventez Şcoala Franceză a Domnişoarei Charlotte Sibi. Benzile desenate din „Pif” sau „Vaillant”, prietenii din ţări francofone găsiţi prin „Salut les copains”, dar mai ales generozitatea fără limite cu care eram gratulaţi, au stimulat dorinţa de a cunoaşte orizonturi şi culturi noi, limba franceză fiind vector şi liant universal. Îmi amintesc cu pioşenie ziua în care Domnişoara ne-a făcut cadou bilete pentru „Les parapluies de Cherbourg”. Eram prea mic să înţeleg simbolul „umbrelei de vreme rea”, trebuia doar să ascult libretul şi dialogurile.

    Cei 12 ani de preuniversitar i-am trăit sub zodia de prestigiu a Liceului „Mihai Eminescu”, într-o atmosfera elevată, aureolată de Centenarul aniversat în 1965. Am urmat cursurile singurei clase speciale de matematică din istoria Liceului, înfiinţate datorită unei debordante pasiuni pentru această disciplină, trăită şi insuflată de doamna Profesoară Fraga Caraman. Complementar, am primit iniţierea în celelalte ştiinţe exacte, cu rigoare şi pragmatism, din partea doamnei Directoare Margareta Năstase (chimie) sau a domnului Profesor Camil Motaş (fizică).

    Tradiţional însă, cele mai notabile performanţe ale liceului erau obţinute în zona socio-umană sau a sportului.

    Iniţierea în tainele scrisului şi vorbitului corect în limba română o datorez doamnei Învăţătoare Natalia Dinu, a cărei muncă a fost continuată timp de opt ani de doamna Profesoară Silvia Mihailescu. La engleză, doamna Profesor Livia Comşulea a reuşit să evite cu eleganţă unele lecţii din manual, care se refereau la „Agricultural Production Cooperatives”, în favoarea unor „rara avis”, gen Eckersley, Essential English, sădind speranţa că într-o bună zi chiar vom ajunge „Foreign Students”.

    La latină, Doamna Botez avea flexibilitatea să ne acorde dispense pentru declinări şi conjugări, cu condiţia să reţinem un dicton sau un citat celebru: Dum spiro, spero!

    Nu voi uita niciodată excursia la Mânăstirea Putna. Acolo, având drept pretext oficial „Moldova lui Ştefan cel Mare” dirigintele nostru, Profesorul Eugen Vârgolici, într-un doar aparent dialog spontan cu Părintele ghid Cucoşel, ne-a oferit prima lecţie de adevărată Istorie a Românilor. Unele lucruri nu putea fi scrise în manualele oficiale ale anilor `60, dar trebuiau sădite în conştiinţele nepervertite ale tinerei generaţii.

    Alături de Rodica Buţureanu Dimitriu (profesor universitar de engleză în cadrul Facultăţii de litere, Universitatea „Al. Ioan Cuza”) şi de Viorel Onofrei (fost profesor la AC, în prezent IT design engineer in Statele Unite ale Americii) am fost şef al promoţiei 1974 a Liceului „Eminescu”, obţinând media generală 9,96 şi media 10 la Bacalaureat.

Diploma de bacalaureat

Diploma de bacalaureat ...

    O mare onoare şi responsabilitate care a potenţat multe din demersurile mele ulterioare

    În aceeaşi vară fierbinte, a urmat examenul de admitere la Facultatea de Electrotehnică, secţia (specializarea) Electronică şi Telecomunicaţii, trei candidaţi pe un loc, la incorporabili. După două teze de matematică şi una de fizică, în care a trebuit să rezolvăm probleme de olimpiadă, am intrat 125, primii 6 cu media 10, cei trei care au închis lista, cu (doar ?!?) media 8,66.

    Au contat în alegerea asumată, cercurile tehnico-aplicative de radio-tv anterior frecventate la Casa Pionierului şi la Casa Sindicatelor, revista Tehnium şi, nu în ultimul rând, „copilul teribil” al zonei industriale, noua investiţie numită „Tehnoton”.

    Au urmat cinci ani frumoşi în care am parcurs meandrele abc-ul ingineriei electrice şi electronice, ocrotiţi şi inspiraţi de anvergura unor Seniori, impulsionaţi de entuziasmul şi apetenţa către nou a foarte tinerilor asistenţi sau şefi de lucrări. Ar fi nedrept să aleg din orchestra filarmonică a celor 54 de profesori universitari care au contribuit direct la formarea noastra, un prim solist sau un dirijor. Fiecare a avut rolul său demiurgic, fiecare a adăugat valoare şi competenţe.

    Nu am nicio amintire neplăcută care să umbrească cei 5 ani de studenţie, fără ierarhii incorecte, fără relaţii nepotrivite, fără foloase necuvenite, dar mai ales cu multă grijă şi responsabilitate faţă de studentul beneficiar.